CONSILIUL LEGISLATIV

Aviz nr. 1001 / 2011

Dosar nr. 1081 / 2011

 

AVIZ

referitor la proiectul de Hotărâre pentru modificarea unor anexe la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.920/2011  

 

Analizând proiectul de Hotărâre pentru modificarea unor anexe la Normele metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.920/2011, transmis de Secretariatul General al Guvernului cu adresa nr.256 din 28.09.2011,

 

CONSILIUL  LEGISLATIV

 

În temeiul art.2 alin.(1) lit.a) din Legea nr.73/1993, republicată și art.46(1) din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului Legislativ,

Avizează favorabil proiectul de hotărâre, cu recomandarea ca la titlu, sintagma „unor anexe” să fie înlocuită cu expresia „anexelor nr.1 și 21”, iar la partea dispozitivă a articolului unic, sintagma „nr.678/23.09.2011” să se înlocuiască prin sintagma „nr.678 din 23 septembrie 2011”.

 

PREȘEDINTE

 

dr. Dragoș  ILIESCU

 

București

Nr.